My heart pronounce your name , my love ...

Iubeşte zăpada când o poate privi ascuns de undeva. Îi aduce aminte de părul său, de un alb pur. Dar să meargă rpin zăpadă, prin frig, fără niciun feld e vrajă care să îl portejeze. Ah, urăşte asta. Îşi dă puţin bretonul din ochi, uitându-se urât la o tânără de vârsta lui care îl priveşte insistent. Aceasta rânjeşte strâmb la el, parcă aşteptând acelaşi gest din partea lui. Dar Shin pleacă, trăgându-şi mai bine gluga gecii încuiate pe care o poartă. Nu ştie de ce a vrut să vină aici. Ca să vadă unde a cresctu băiatul acela care a reuşit să îl distrugă pe Lord? De ce să vadă asta? Urăşte oamenii care îl consideră eroi. Era mult mai bine dacă oamenii, Încuiaţii, ştiuau cine sunt şi de ce sunt în stare, ca să nu mai fine nevoit să se îmbrace aşa sau să se paorte aşa cu ei. De parcă i-ar păsa de soarta lor. Doar de parcă, pentru că îi urăşte.
Priveşte drept în faţă, către o şatenă care ocupă banca dintr-un parc. Este vărjitoare, este Devorator. Simte asta. Crede că îi ştie şi numele? Tiara? Nu, nu , asta a fost alta. Tifanny! Ah, aşa o chema. Tiffany!
" Ocupată? " întreabă din spatele ei, punându-şi degetele pe umărul ei.

Nu îi răspunse. Presupune că este pierdută în peisaj, fără nicio şansă de a o aduce înapoi. Zâmbeşte către ea, dându-şi cu o mişcare graţioasă, plină de stil, părul argintiu de ochi. Pune mâna pe marginea băncii şi sare peste ea, aterizând în fund lângă fată. Aceasta nici nu îl bagă în seamă. Îşi sufulcă mâneca stângă. Îşi scoate bagheta din buzunar, apoi apasă puternic semnul, cu chipul ei în minte. Asta ar trbeui să o aducă la realitate.
Îşi aduce aminte, brusc, chinurile prin care a trecut când încerca să înveţe să controleze semnul în toate felurile posibile, la fel cum putea să facă şi El. Închide ochii, alungând gândurile sumbre ale tinereţii sale. Tinereţe. Gândeşte despre el de parcă ar avea o mie de ani. Nici nu a bătut bine douăzeci şi cinci. Piveşte drept înainte. Cum l-au numit? Cel mai tânăr Ministru, nu? Pierdut în gândurile sale, lasă zăpada să i se depună pe umeri.

După mai mult de zece minute îşi dă seama şi ea că el se află lângă ea, privind drept în faţă. Ar fi făcut cum a făcut ea, şi să o ignore. Dar nu putea. Dim moment ce el s-a băcat cu ea în seamă... Oftează, dându-şi părul din ochi. Zâmbelte către ea, întorcându-se din trunchi.
" Pe lângă faptul că urăsc să am în coadă cel puţin zece persoane diferite? " o întrebă el, zâmbind larg, privind-o direct în acei ochi de un verde enervant, inuman, care ar fi hipnotizat pe oricine. " Am evadat din închisoarea oficială. " spune pe un ton senin, dându-i două şuviţe şatene din ochi.
Este hipnotizat de privirea ei. Ar putea să o privească aşa mereu şi mereu, fără să se oprească, odihnindu-se doar în privirea ei.

Îl omoară surâsul lui Tiffany. Şi privirea ei atât de visătoare... Îi ascultă întrebarea ironică, zâmbind larg la finalul acesteia.
" Da. Şi tu ai fi făcut al fel, crede-mă. Te iau de incapabil acolo... " rosteşte, uşor dezamăgit de incredibila prostie a unora dintre cei mai buni vrăjitori din această ţară blesetmată. Priveşte drept înainte către cele două fetiţe care se joacă în zăpadă, făcând un om din ea, şi către cei doi băieţi, care şuşotesc ceva, de parcă ar aştepta momentul oprtun să îl strice. Surâde dulce, căutându-şi cumva în memorie amintirii copilăriei neştiutoare. Până la unsprezece ani. Unsprezece ani de tâmpenie absolută." Să te distrezi cum? " întrebă rânjind pervers către ea când acesta termină de spus ce are în gând, ca să îşi petrecă mâna pe după umerii ei, trăgând-o înspre el.

Este, în mod evident, surprinsă de gesturile sale. Şi el la fel. Nici nu se mai recunoaşte. De câte ori a spus, cu voce tare, că nu va mai avea niciodată o prietenă. Şi, cu toate astea, uite-l aici, luând-o pe această fată în braţe de parcî ar fi fost ceva obişnuit, un lucru pe care îl face în fiecare zi cu orice fată, fără nicio problemă. Oftează.
Răspunsul ei la a doua sa întrebare fu mai mult decât satisfăcător. Îi prinde mâna de pe pieptul lui între degetele lungi şi albe, incredibil de calde contrar faptului că nu le-a pus în buzunare de când a ieşit afară, pe ninsoare. Şi surâsul ei. Surâsul ei aprope că îl făcu să o prindă de bărbie şi să îi sărute o dată acele buze, ca să ştie că a făcut-o şi pe asta.
" Cineva anume sau... " spune el, jucându-se cu degetele fetei care erau încă pe pieptul lui.

Acele gesturi îl scot din minţi. Parcă nu ar mai avea acel calm de fier pe care l-a adoptat acum câteva luni, după ce "iubita" sa a fost găsită într-o baltă de sânge de către nişte aurori. Dar el a rămas impasibil. "Îmi pare rău pentru ea, dar nu ne înţelegeam foarte bine în ultima vreme". Acestea au fost singurele lui reacţii. Zâmbeşte larg către Tiffany, simţindu-i mâinile în părul lui.
" Nimeni nu va ştii, aşa-i? " rosteşte pe un ton fericit privindu-i zâmbetul provocator.
Nu s-a mai putut controla când aceasta îşi apropie chipuld e al lui, făcându-l să îi simtă respiraţia fierbinte pe buze. Îşi petrece cealaltă mână după gâtul ei, trăgând-o înspre el, sărutându-i apăsat buzele, lipind-o de el apăsat, aşteptând ca ea să îi răspundă la sărut.

Da, ce le pasă lor de restul? Hm? rânjeşte,a scultându-i răspunsul pe tonul acela sexy, enervat de "genul lui", aşa cum şi Ea ştia să facă. Nu îi mai răspunde. Buzele le sunt lipite într-unul dintre acelw săruturi provocatoare, de care nu a avut parte de foarte, adică foarte, mult timp. Îi prinde limba între buze, strecurând-o cu grijă înapoi la el în gură, începând un dans haotic cu ea, cercetându-i apoi fiecare colţişor şi fiecare curbură, într-o dorinţă păcătoasă de a ştii tot ce se află acolo. Urăşte aceste momente în care simte nevoia neapărată să sărute pe cineva. Deobicei se poate controla. Dar acum...